De marți, instanțele din România, inclusiv judecătoriile, tribunalele și curțile de apel, au început să aplice o nouă procedură de normare a numărului de dosare repartizate unui judecător într-o zi. Aceasta se bazează pe ajustarea volumului de dosare în funcție de capacitatea reală a fiecărei instanțe și pe stabilirea unei norme la nivel de număr de dosare, raportată la datele europene.
Normarea se face în funcție de numărul de dosare înregistrate în fiecare instanță și de numărul de judecători aflați în activitate la momentul respectiv. Astfel, capacitatea zilnică a fiecărei instanțe este determinată și se aplică un mecanism de repartizare aleatorie și echilibrată, care ține cont și de complexitatea dosarelor.
Citește și: Înalta Curte va pronunța verdictul final în procesul de un miliard de euro
Procedura prevede reguli pentru gestionarea situației în care numărul de dosare înregistrate într-o zi depășește capacitatea zilnică a instanței. În astfel de cazuri, doar dosarele pe care instanța le poate judeca în ziua respectivă vor fi repartizate, restul fiind plasate în lista de așteptare. În cazul în care numărul de dosare este mai mic decât capacitatea, diferența se reportează în ziua următoare, iar dosarele din lista de așteptare se repartizează după regula FIFO (primul venit, primul servit).
Normarea nu exclude repartizarea dosarelor pe puncte de complexitate, ci se completează cu această metodă. În plus, mecanismul de normare nu afectează repartizarea aleatorie și echilibrată între completuri, care are în vedere și complexitatea dosarelor.
Conform Monitoruldevrancea.ro
