Locuitorii satului Bahnele din comuna Vintileasca ar putea beneficia în curând de o rețea publică de alimentare cu apă, după ce primăria a demarat procedura de achiziție pentru un proiect de aproximativ 2,3 milioane de lei.
Proiectul, intitulat «Sistem alimentare cu apă sat Bahnele», are ca scop principal asigurarea accesului la apă potabilă pentru locuitorii din această zonă, unde în prezent nu există rețele publice de apă sau canalizare. În documentația de atribuire se precizează că în sat nu există rețele de distribuție a apei, iar locuitorii se aprovizionează din fântâni sau sisteme locale mici, care nu sunt cartate oficial.
Citește și: Înalta Curte va pronunța verdictul final în procesul de un miliard de euro
Contextul actual al infrastructurii în Vintileasca
Rețeaua de alimentare cu apă a comunei a fost realizată în 2005, prin programul SAPARD, și deservește doar satele Neculele, Tănăsari și Vintileasca. Aceasta include două subsisteme, «Sub Piatra» și «Șoimu», cu debite de 1,85 litri/secundă, respectiv 1,5 litri/secundă. Noua investiție urmărește extinderea infrastructurii pentru a asigura condiții mai bune pentru locuitorii din Bahnele, unde în prezent apa provine din surse individuale.
De asemenea, autoritățile locale vor recepționa în curând rețeaua de canalizare și stația de epurare din satul Vintileasca, cu o capacitate de 1.670 de locuitori echivalenți, însă satul Bahnele nu dispune în prezent de astfel de facilități.
Realizarea sistemului de alimentare cu apă depinde de obținerea fondurilor de la Ministerul Dezvoltării, condiție pentru demararea contractului.
Conform Monitoruldevrancea.ro
