Centrul Cultural Vrancea participă, în calitate de partener, la Festivalul ceaunelor de la Zaga Zaga, în perioada 1-2 mai 2026, într-o locație de vis, similară microsferei Deltei Dunării – Delta Siretului.
Evenimentul se desfășoară în satul de vacanță Zaga Zaga, unde turiștii vor putea savura muzică și experiențe culinare autentice, înconjurați de peisaje naturale deosebite.
Meșterii populari ai Centrului Cultural Vrancea vor prezenta publicului obiecte tradiționale, cu vânzare, promovând meșteșugurile arhaice din zona vrâncenească: țesături, măști, instrumente populare și crestături tradiționale.
Meșteșugurile vrâncene expuse la Zaga Zaga La standurile Centrului Cultural Vrancea vor participa meșteri vrânceni precum Tudorița și Pavel Lupașc, din comuna Nereju, cu măști din piele și lemn, fluiere, cavale, linguri, și păpuși populare.
Floarea Țăpor, din comuna Jitia, va expune ii, fote, bete, marame, ciorapi din lână, brelocuri și tablouri cusute, precum și preșuri și păpuși în costum tradițional.
Citește articolul complet pe Vrancea Expres
Deschide articolul →