Între 9 și 11 octombrie 2026, Crângul Petrești va fi gazda evenimentului „Rapsodii de toamnă în Crâng”, ce va aduna meșteșuguri tradiționale, produse locale și spectacole de muzică și dans.
Accesul este gratuit, iar programul zilnic se va desfășura între orele 10:00 și 21:00.
Printre activitățile incluse se numără Târgul Național al Meșterilor Populari, care se află la cea de-a XXIV-a ediție, precum și Târgul Producătorilor Locali, însoțit de programul artistic „Cântece de Viță Veche”.
Informațiile au fost comunicate pe pagina de Facebook a președintelui Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici.
Participanți din Vrancea și alte județe Meșteșugarii din localități precum Nereju, Jitia, Soveja și Mărășești, dar și din județele Harghita, Suceava, Neamț, Maramureș și Caraș-Severin, sunt așteptați la Târgul Național al Meșterilor Populari.
Citește articolul complet pe Vrancea Expres
Deschide articolul →